Sisteme Fotovoltaice

Enesco Services te ajută să alegi soluția cea mai potrivită pentru a produce energie electrică și a deveni prosumator.

Enesco Services te ajută să beneficiezi de ajutor financiar prin proiecte susținute de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pentru persoane juridice și prin Administrația Fondului de Mediu pentru pesoane fizice, de la întocmirea documentelor până la instalare!

Despre sistemele Fotovoltaice

Sistemele fotovoltaice convertesc radiațiile solare în energie electrică. Celula fotovoltaică, componenta de bază a unui sistem fotovoltaic, este realizată din materiale semiconductoare ale căror proprietăți le folosește pentru a capta radiațiile solare. Aceste radiații sunt transformate în curent electric continuu, care este transformat, la rândul lui, în curent electric alternativ prin intermediul invertorului din sistemul fotovoltaic.

Cantitatea de energie electrică produsă la bornele celulei fotovoltaice este determinată, în principal, de nivelul radiației incidente, însă și de calitatea aerului, de temperatură și de durata zilei. La nivel de invertor se poate monitoriza cantitatea de energie produsă de sistemul fotovoltaic, iar cu un contor inteligent se poate monitoriza cantitatea de energie electrică injectată în rețea.

Tehnologii fotovoltaice

Un factor determinant pentru randamentul panourilor îl reprezintă materialele din care sunt fabricate celulele fotovoltaice.

Sistemele fotovoltaice din siliciu monocristalin, produse dintr-o singură sursă de siliciu, sunt ideale pentru suprafețe plate, asigurând eficiență mare în cazul radiației solare directe. Panourile din siliciu amorf thin-film, depus pe suprafețe netede de sticlă, metal sau plastic, furnizează o eficiență mare în cazul radiației solare indirecte, dar necesită o suprafață mai mare pentru aceeași putere instalată, în comparație cu cele din siliciu monocristalin. Panourile cel mai des utilizate sunt cele din siliciu policristalin, fiind realizate din mai multe bucăți de siliciu. Acestea oferă, de regulă, cel mai bun raport preț-performanță și se pretează pentru majoritatea proiectelor rezidențiale și industriale.

Avantajele energiei solare

Faptul că este cu adevarat o sursă de energie regenerabilă, este cel mai benefic avantaj, o sursă care va fi accesibilă atâta timp cât soarele va fi pe cer.
De vreme ce utilizati energia produsa de sistemul fotovoltaic, facturile de curent vor scadea. Cat economisiti cu energia solara, asta depinde de dimensiunea sistemului FV, si consumul de curent. In plus, nu numai ca economisiti factura de energie electrica, dar daca generati mai multa energie electrica decat cea pe care o utilizati, surplusul va fi exportat inapoi in retea si veti fi compensat pentru aceasta productie (avand in vedere ca sistemul dvs. fotovoltaic este conectat la reteaua electrica).
Cu energia solara se pot produce mai multe tipuri de energie: energie electrica (fotovoltaice), si energie solara (cu panouri solare). Cu sisteme fotovoltaice se poate produce curent care se conecteaza la retea, sau care se stocheaza in acumulatoare, construind sisteme autonome, care pot produce curent electric pentru:

- cabane,
- pompe de irigatie,
- boilere pentru incalzirea apei,
- distilarea apei in zone cu apa potabila limitata
- sateliti in spatiu, etc

Nu demult s-au inventat ferestrele transparente cu energie solara. Si inovatiile continua sa apara in acest domeniu!
In general, sistemele fotovoltaice nu necesita multa mentenanta. Trebuie doar sa le mentinem curate, asadar, ajunge sa fie curatate de cateva ori pe an.

In plus, majoritatea producatorilor de panouri, asigura o garantie de 20-25 ani. Daca nu exista componente care se consuma repede, nu avem de ce sa ne facem griji.

Doar invertorul trebuie schimbat mai repede, aprox dupa 5-10 ani, deoarece functioneaza in continuu pentru a converta energia solara in energie electrica.

Mai trebuiesc verificate din cand in cand cablurile si conexiunile, pentru a asigura eficienta maxima a sistemului. Dar in general, fata de investitia initiala, aceste costuri de mentenanta sunt minimale.
Tehnologia in aceasta industrie este in continua dezvoltare si imbunatatirile se vor intesifica in viitor. Inovatiile tehnologie pot creste eficienta panourilor fotovoltaice, cu care ar putea dubla sau tripla productivitatea lor.

Articole recente