România, printre cele 11 state UE care îndeplinesc deja obiectivele privind energia regenerabilă pentru 2020

România, printre cele 11 state UE care îndeplinesc deja obiectivele privind energia regenerabilă pentru 2020

Aproape jumătate din statele membre ale Uniunii Europene (UE 28) au atins deja obiectivele privind energia regenerabilă în 2020, sau sunt aproape de țintă.

Însă, în ciuda acestui fapt, a existat o încetinire graduală a ratei utilizării energiei regenerabile în UE, iar unele state membre mai au mult până la țintă.

Statele care fac deja parte din vârful clasamentului sunt: ​​Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Italia, Ungaria, Lituania, România și Suedia. Austria, Grecia și Letonia sunt aproape de a-și atinge țintele, potrivit Forumului Economic Mondial.

Nordicii sunt printre cei mai puternici performeri; Suedia are 54,5% din energie din surse regenerabile. Pe locul secund, Finlanda, raportează 41% – urmată de Letonia cu 39%, iar Danemarca cu 35,8%. În ciuda performanțelor sale puternice, Letonia nu și-a atins încă obiectivul, dar mai are doar 1% de acoperit.

Olanda stă cel mai prost față de obiectivul său – cu o diferență de 7,4% de acoperit. Franța este următoarea (6,7%), urmată de Irlanda (5,3%) și Regatul Unit (4,8%).

În primul an în care ponderea energiei regenerabile a fost măsurată în UE, 2004, ea a constituit 8,5% din total. Până în 2016, a crescut la 17% și a atins 17,5% în 2017.

Însă, în timp ce ponderea globală a surselor regenerabile de energie utilizate pentru a satisface nevoile energetice ale statelor membre ale UE s-a dublat din 2005, ritmul de adoptare este încetinit. Dacă această tendință continuă, ar putea determina mai multe state membre și, eventual, întreaga Uniune Europeană, să rateze obiectivul din 2030 de a contribui cu cel puțin 32% la energia regenerabilă.

Sursă: www.energynomics.ro

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.