Mihai David, Hidroelectrica: Energia verde este o bula care va exploda in 5 – 6 ani

Mihai David, Hidroelectrica: Energia verde este o bula care va exploda in 5 – 6 ani

Energia verde s-a transformat intr-o adevarata “bula” care ar putea exploda in urmatorii 5 – 6 ani, este de parere Mihai David, fost director general al Hidroelectrica, in prezent membru al consiliului de administratie al companiei.

“Urmatorul ‘bubble’ care se va sparge este energia, iar prima va fi energia regenerabila. Valoarea capacitatilor de productie este supralicitata, iar, in 5-6 ani, am putea asista la o spargere a acestei bule”, a spus David, citat de Ziarul Financiar.

Declaratiile sale se bazeaza pe faptul ca investitiile in energia regenerabila sunt realizate printr-un sistem de compensare, avand in vedere ca proiectele de acest gen necesita tehnologii scumpe.

“Aceste scheme vor duce la o supracapacitate de productie in energia verde, care mai departe se va vedea in cresterea preturilor. Se scumpesc produsele, cresc facturile, iar acest lucru va deveni nesustenabil. Se va intampla acelasi lucru care s-a intamplat pe piata imobiliara cand un metru patrat ajunsese mii de euro”, explica David.

In 2009, in Romania se produceau doar 14 MW in parcuri eoliene, insa, intr-un singur an, capacitatea instalata a ajuns la aproximativ 460 MW, in urma unor investitii de aproximativ 800 de milioane de euro.

Sursă: www.ziare.com

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.