Iberdrola își majorează profitul, în urma unor investiții majore

Iberdrola își majorează profitul, în urma unor investiții majore

Iberdrola a efectuat investiții majore pe parcursul ultimului an, iar tarifele mai ridicate și o mai bună eficiență în Brazilia au contribuit la creșterea cu 11,9% a câștigurilor de bază în primul trimestru. Câștigurile înainte de dobânzi, impozite, amortizări s-au majorat de la 2,3 miliarde EUR la 2,6 miliarde EUR pentru perioada analizată, potrivit Financial Times.

Analiștii chestionați de Refinitiv au estimat un profit de 2,5 miliarde de euro.

Compania și-a revizuit, de asemenea, în creștere așteptările pentru rezultatele pe tot parcursul anului și dividendul final.

“Aceste rezultate, împreună cu evoluția diferitelor noastre inițiative de creștere, ne reafirmă perspectivele pozitive pentru întreaga perioadă a anului 2019”, a declarat președintele și directorul executiv al Iberdrola, Ignacio Galán.

Grupul energetic spaniol se numără printre cele mai mari companii cu active în energie regenerabilă din lume, cu mari operațiuni de rețea și de generare în SUA, Marea Britanie, Mexic și Brazilia, în afară de piața internă. Iberdrola declară că a realizat investiții în valoare de peste 5,3 miliarde de euro în ultimele 12 luni și va instala 4.100 noi megawați de capacitate în 2019, ceea ce va crește producția anuală cu 13%.

Sursă: www.energynomics.ro

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.