Google și DeepMind utilizează AI pentru a estima producția eoliană

Google și DeepMind utilizează AI pentru a estima producția eoliană

Google a anunțat că a făcut ca energia produsă de fermele eoliene să fie mai productivă, folosind software-ul de inteligență artificială (AI) al filialei sale DeepMind din Londra. Prin folosirea algoritmilor de învățare DeepMind pentru a anticipa producția de energie eoliană din exploatațiile pe care Google le utilizează prin inițiativele privind energia verde, compania declară că poate programa orar acum livrările de energie, care sunt mai valoroase pentru rețea decât cele standard, fără intervale orare, potrivit The Verge.

Potrivit Google, acest software a îmbunătățit “valoarea” energiei eoliene pe care aceste ferme le furnizează cu 20% peste o valoare de referință în care nu se realizează astfel de previziuni bazate pe timp. Nu se știe exact, însă, care sunt volumele estimate sau valorile acestora.

Anul trecut, Google a declarat că a atins în cele din urmă punctul critic pentru compensarea consumului de energie cu 100% din surse regenerabile.

Sursă: www.energynomics.ro

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.