Din circa 550 de înscrieri, AFM estimează că va valida în jur de 260 de firme pentru instalarea de sisteme fotovoltaice

Din circa 550 de înscrieri, AFM estimează că va valida în jur de 260 de firme pentru instalarea de sisteme fotovoltaice

Pe 5 aprilie a expirat perioada de înscriere a instalatorilor, dar publicarea listei cu firmele validate pentru instalarea de sisteme fotovoltaice subvenționate de Administrația Fondului de Mediu – AFM va mai întârzia 3-4 săptămâni. Estimarea ține cont de volumul de muncă și de procedurile care trebuie respectate, între care soluționarea contestațiilor și semnarea contractelor între AFM și fiecare dintre firmele acceptate în program.

„Avem aproximativ 200 de instalatori validați și există premisele ca acest număr să crească până la 260-270, pentru că este în curs o procedură de remediere a unor neconformități”, a declarat Andrei Iorgulescu, Director General Proiecte în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu.

La începutul lunii, Iorgulescu anunța circa 470 de înscrieri, dintre care multora le fusese deja respins dosarul inițial. AFM a decis să relaxeze condițiile de înscriere prin eliminarea prevederii care cerea lucrări anterioare similare în portofoliul instalatorilor, devenind suficientă demonstrarea abilităților de mentenanță sau de montaj prin lucrări anterioare.

“Am purtat discuții și suntem în stadiul final pentru a definitiva documentația pentru a asigura finanțarea acestui program, prin Programul Operațional Regional”, a mai spus Iorgulescu. “Probabil că în maxim o lună vom putea demara acest program.”

Programul Operațional Regional, prin AFM, va subvenționa investițiile prosumerilor cu 115 milioane de euro, în limita a 90% din valoarea lucrărilor, pentru sisteme fotovoltaice de 3kW, până la 27 de kW, nu mai mult de 20.000 de lei.

Sursă: www.energynomics.ro

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.